Instrumente la îndemâna oricui I

O fi ciudat sau nu, dar nu am reuşit niciodată să mă asociez cu imaginea clasică a fotografului cu aparatul la gât care umblă prin toată lumea, pe străzi sau pe munţi. Nu, nu sunt eu acela. Şi mai mult decât atât, nu mă pot asocia cu tehnica care stă în spatele, sau mai des, în faţa imaginilor. Adică, atunci când mă privesc pe mine însumi din exterior, nu văd niciun aparat în mână sau la ochi. Văd un om care umblă, care priveşte, care trăieşte. Singur sau cu oameni care-i împărtăşesc sentimentele. Îmi mai pică în mână din când în când un aparat care nu-i al meu. Şi sincer vă spun că nu ştiu ce să fac cu el. Adică ce să testez? Despre ce ar trebui să-mi dau seama? Ar trebui să-mi placă? Habar n-am. E un instrument atât de îndepărtat de felul cum percep eu actul fotografic, încât nu mă pot pur şi simplu identifica cu el. E amuzant dacă stau bine să mă gândesc. Folosesc o unealtă de a cărei prezenţă nu sunt foarte conştient (mai puţin după ce-l scap). Concluzia este că tehnica nu-i punctul meu forte şi nu mizez pe ea atunci când fotografiez.

În afară de partea tehnică a fotografiei, mai sunt câteva instrumente a căror însemnătate ar trebui să fie superioară mecanicii, opticii şi electronicii. Elementul estetic al imaginii este de fapt marea capcană a fotografiei. Se scriu cărţi, se fac cursuri, dezbateri şi analize pentru un set de reguli care se învaţă într-o zi după cum bine spunea cineva într-un interviu. Omenirea insistă să afle mai multe despre principiile esteticii când de fapt le avem adânc întipărite în gene. Sunt persoane preponderent vizuale şi acelea au o înclinaţie nativă spre a descoperi mediul încojurător privind. Înainte credeam că poţi să înveţi cum să compui un cadru. Acum nu prea mai cred. De prea puţine ori gândim cu adevărat compoziţia. E un instinct care se dezvoltă prin practică şi puţină teorie. Dar rămâne un instinct, o intuiţie conştientă. E ca-n sport. Cu cât exersezi mai mult, cu atât îţi creşte capacitatea respiratorie şi rezistenţa fizică. Cam aşa e şi cu estetica. E un fel de rezistenţă vizuală care trebuie antrenată pentru a progresa. Dar când alergăm sau pedalăm, nu prea gândim paşii sau cum se-nvârte roata. E de fapt o treabă valabilă pentru întregul proces fotografic.

Toată lumea are impresia că ştie să editeze imagini. Şi chiar aşa e! Toată lumea se pricepe. Doar că editarea e un instrument ce trebuie folosit cu măsură şi a cărui principală calitate este subtilitatea. Să repet: subtilitatea. În traducere, chestiunea asta se referă la atenţie pentru detaliu, fineţe şi faptul că reuşeşti să nu pui între tine, autorul, şi privitor un zid în calea transmiterii mesajului. Mi se întâmplă des să explic un lucru şi să mă complic atât de tare în explicaţii încât să nu mai ştiu ce vroiam să spun. Cam aşa e şi cu editarea, cu cât e mai simplă şi la obiect, cu atât mai bine. Sunt fotografi, aici mă includ şi pe mine, care cunosc o mulţime de metode avansate de editare: selecţii de tonuri, de culoare, pe zone din imagine, contrast local, tot felul de măşti, îmbinări pentru interval dinamic sau focus, orton, etc. În general, e bine de ştiut cât mai multe despre editare şi de exersat des. Asta ne-ajută să realizăm la final cât de inutilă este de fapt editarea excesivă, atât ca timp, cât şi ca multitudine de metode folosite. În ultimii doi ani, mi-am simplificat modul de lucru în faţa calculatorului destul de mult şi totul a venit cumva natural. E drept că mi-am schimbat şi felul de face imagini, de a vedea lucrurile, însă simplificarea editării a adus o îmbunătăţire în felul de a percepe actul fotografic. Şi ştiu fotografi foarte buni care pot să facă îmbinări de expuneri sau o conversie alb-negru la fel de uşor şi rapid.

Acum o să spuneţi „Bine, bine, şi ce mai rămâne dacă scoatem din ecuaţia unei imagini bune tehnica, compoziţia şi editarea?” Păi nu le scoatem. Toate instrumentele astea un rol cumulativ şi sunt menite să sprijine un element esenţial al fotografiei: conceptul. În general, imaginile de natură sunt idei bazate pe ceva din realitate, care mai apoi sunt filtrate prin experienţele, motivaţia şi sentimentele care ne aduc faţă în faţă cu ceea ce fotografiem. Aşa apare mesajul capabil să treacă de însemnătatea aparentă a subiectului şi să creeze legătura emoţională între imagine şi privitor. Sunt mai liniştit când reduc fotografia la explicaţia de mai sus. Devine simplu şi chiar am şanse să fiu astfel un fotograf mai bun.

Tehnica, compoziţia şi editarea sunt indispensabile, aduc frumuseţea descoperirii când învăţăm despre ele, scot la iveală copilul şi meşterul din noi. Avem nevoie de unelte în munca noastră. Ca să descoperim Spiritul… (după cum frumos de tot spunea Brâncuşi)

În încheiere, încerc un exerciţiu simplu din două întrebări: aţi făcut imaginea care să treacă peste obiective scumpe, reguli de tot felul şi editări pretenţioase şi în faţa căreia să staţi, voi şi cei care vă privesc, în uimire şi linişte? Dacă aţi trăit măcar o dată un aşa moment de inspiraţie, vă simţiţi în stare să repetaţi mişcarea?

În partea a doua, pe care încă nu am scris-o (dar am ideile notate în carneţel), o să mă strădui să găsesc alte instrumente la îndemâna oricui, dar pe care trebuie să le punem mereu înaintea tehnicii, compoziţiei şi editării. Şi care chiar funcţionează. Am fost şi eu foarte surprins la ultimele ture foto când am realizat că dacă pui o persoană aflată la începuturile drumului fotografic, într-un context favorabil pe care îl creezi tu şi nu neapărat mediul, rezultă fotografii surprinzătoare. Detaliez în curând.

PS: Avoiding the Internet Popularity Trap este un articol deschizător de minţi şi care are legătură cu ce-am scris mai sus. Am dat de el accidental, dar aşa mă bucur… Omul mi-a luat gândurile din cap şi le-a exprimat simplu şi pe înţelesul tuturor. Deşi nu toţi vor înţelege, asta e clar.

Rain Catchers

Rain Catchers
Click pe image pentru toată seria.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Instrumente la îndemâna oricui I

  1. Foarte frumos, Dorin. Felicitari! Este intotdeauna o placere deosebita sa-ti urmaresc lucrarile.

  2. Andreotti zice:

    Excelent scris articolul dar mai ales ceea ce ne transmiți în idei simple și curate.
    Nu sunt fotograf (nici măcar amator nu mă pot numi!) deși îmi place să mânuiesc aparatul ori de câte ori am ocazia. Și-mi fac des de lucru cu el:) Prin prisma meseriei însă, mă întâlnesc cu destui fotografi. Chiar dacă sunt fotografi specializați pe evenimente sau shootinguri pentru reviste, tot fotografi se numesc 😉 Mi s-a cam dus „buhul” printre ei că sunt pretențioasă:) Departe de mine! Ceea ce le reproșez de fiecare dată, la modul voalat desigur, e că le lipsește sufletul din fiecare fotografie în parte. Nu am ce să le reproșez din punct de vedere tehnic: încadrare, planuri, echilibru, contrast, claritate, imagini absolut corecte… aici e buba mea!:) – sunt prea corecte și atât!…câteva reguli simple de compoziție câteodată lipsesc cu desăvârșire dar mai ales, lipsește cheia fiecărei fotografii, cea care deschide nu doar ochii ci și sufletul și cea care lasă mesajul să iasă la suprafață.
    Eu gândesc altfel cadrele și nici măcar nu cred că le gândesc. Am studiat arte plastice, probabil de aici mi se trage „meteahna” asta. Altfel, nu am făcut niciun curs de fotografie și probabil asta să-mi fie problema (oare?) Eu aplic regulile de compoziție din arte, din pictură și le anexez celor câteva reguli de fotografie pe care le știu. Altfel, câteodată chiar nu-mi pasă dacă am un cadru răsturnat, neîncadrat ca la carte, care pare că-ți dărâmă pur și simplu orizontul… câtă vreme ceea ce eu vreau să surprind, spune mai multe așa decât fotografiat ca în manual, nu-mi pasă. Și mai sunt multe de spus dar mă opresc…mă stârnesc repede, nu de alta!:)

    Imaginile tale sunt însă minunate. Am rămas cu galeria deschisă precum și cu gura…tot deschisă, mută de admirație! NU aș ști de unde să încep și unde să mă opresc cu admiratul dar sunt imagini în care m-aș „inchide” și nu aș mai ieși!

  3. Andreotti zice:

    Revin după aproape o jumătate de zi în care am răsfoit toate galeriile de pe site-ul tău. Am revenit doar ca să-ți spun că, de foarte multă vreme, nu am mai întâlnit imagini care să mă copleșească pur și simplu și care să-mi dezvăluie atâta frumusețe, strat după strat, învăluite-n lumina și culoarea magică a diafaniei.

    Chapeau bas! 🙂

  4. Asa cum Avoiding the Internet Popularity Trap ti-a exprimat gandurile, asa am citit cu surprindere articolul de mai sus si am realizat ca nu sunt o specie pe cale de disparitie. Astept cu nerabdare partea a 2-a.

  5. Dorin Bofan zice:

    Vă mulţumesc pentru comentarii. Andreotti, sunt destule imagini acolo care trebuie să dispară. E cazul să fac o selecţie mai riguroasă odată cu lansarea noului site. 🙂

    • Andreotti zice:

      De nu te-aș simți om serios aș crede că glumești! 🙂
      Chiar, glumești? Nimic de-acolo nu trebuie să dispară! Nici chiar odată cu lansarea noului site – pe care abia îl aștept! – dar…cred că înțeleg de ce spui asta 😉

  6. Pingback: Contrapunct | Cu capul în nori...

  7. Pingback: Ordinary day, perfect day | Claudia TanasescuClaudia Tanasescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s