Retezat – până la cer şi înapoi

Da, exact asta am făcut. Şi de data asta n-am mers de unul singur aşa cum mi se întâmplă când visez. Alături de mine au fost oameni care acum îmi sunt aproape de suflet şi pe care-i respect. Oamenii ăştia frumoşi au făcut ceva ce mulţi fotografi nu fac: au lăsat în urmă confortul, au pornit înainte cu îndoieli şi-au dat piept cu ei înşişi într-una din cele mai grozave zone montane de la noi din ţară, Retezatul. În tura asta foto pe care am organizat-o cu un prieten şi fotograf straşnic, Şerban, n-a fost vorba despre fotografie. La început doar cu fotografia am plecat în minte şi mă gândeam c-o să-i ajutăm să fie mai buni în pasiunea asta. Vroiam să le arătăm indicii către o cale, să le dăm sfaturi care să le fie parteneri de nădejde pe propriul drum anevoios al căutărilor. Am făcut şi asta. Dar a fost mai mult de-atât. A fost o experienţă frumoasă a cunoaşterii. A fost o experienţă a muntelui. Pentru care ai nevoie şi de puţin curaj.

Îl priveam la început cu o oarecare teamă pe Bogdan, care nu mai făcuse asta până acum. Respira abrupt şi repede, iar oboseala îi tăia zâmbetul. La sfârşit l-am privit din nou. De data asta îndelung şi cu luare-aminte. Fiindcă nu mai era acelaşi puşti de 16 ani. Acum pe chipul lui se citea împlinire. Stăpânirea de sine şi tăcerea lui Paul mi-au confirmat că are un ochi pregătit să surprindă tot, de la detalii până la expresii de oameni uimiţi de câtă frumuseţe au în jurul lor. Înţelepciunea şi liniştea interioară au adus o admiraţie nemărginită din partea mea, şi sunt sigur că din partea întregului grup, pentru Eugen. N-am mai întâlnit pe cineva ca el şi nici n-o să mai întâlnesc prea curând. Râsul molipsitor strecurat de Gabi în minţile buimace la 4 dimineaţa (mai puţin în ultima dimineaţă, când în campingul de la Bucura nu se mai auzeau nici măcar sforăituri, atât de greu era somnul, iar eu, ameţit, trezeam oameni nevinovaţi) mi-a dat multă încredere, iar sfaturile lui legate de film mă-ndeamnă la proiecte noi. Raul e o forţă, iar experienţa lui ne-a prins bine. Am remarcat la el un entuziasm matinal pentru fotografie care pe mine n-o să mă caracterizeze niciodată. Blândeţea şi interesul perpetuu pentru explorarea oricărui subiect ale lui Mircea s-au potrivit de minune cu liniştea muntelui. Erik are o dependenţă incurabilă pentru fotografie, iar zăpăceala lui e un ingredient necesar pentru explorare. Noroc că Ana l-a mai temperat din când în când cu adâncimea ei sufletească. Ea ştie să îmbrăţişeze cu toate simţurile locul. Şerban şi Irina sunt oameni de încredere fără de care n-aş fi putut să duc la capăt încercarea asta, oameni cu multă experienţă şi prieteni dragi. Iar Aura… ei bine, ea mă ţine cu picioarele pe pământ şi-mi alungă îndoielile în vremurile tulburi. Secretul ei e-o voie bună din altă lume adusă de fiecare dată la momentul potrivit şi-un echilibru sufletesc împărtăşit cu grijă unui om care-şi înfruntă temător furtunile. Dacă sălbăticia naturii are chip, e-al ei.

Am învăţat multe lucruri frumoase de la oamenii ăştia, dar mai ales am aflat despre deschidere, îndrăzneală şi bun simţ. Cu ajutorul lor, îmi clădesc şi eu încrederea că un vis poate fi trăit. Mi-a plăcut să fiu acolo cu ei, chiar dacă sunt introvertit până în măduva oaselor. Şi-am ales să duc oameni pe munte şi să-i ajut, tocmai fiindcă e greu pentru unul ca mine. Dar dacă nu e greu, nu are rost. Confortul stării de fapt e o capcană tare subtilă. Omul trebuie să se arunce în provocări mai mari decât ce-i poate mintea. Doar aşa se clădeşte pe el. Dar mă abat. Vă las acum cu o selecţie de imagini care sper să vă arate şi vouă, cititorilor, cât de fain a fost acolo sus. Iar celor cu care-am împărţit toată nebunia asta le mulţumesc până la cer şi înapoi.

PS: Un articol încântător şi răcoros ca soarele dimineţii a fost scris de Ana. Vă rog mult să-i acordaţi puţin timp. N-o să vă pară rău. Aura zice despre el cam aşa: „După ce citeşti cuvântul Anei îţi vine să te încalţi cu săptămâna trecută şi să calci apoi în picioare toţi paşii care ne-au întors pe tuşă”. Iar eu sunt perfect de acord.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calatorii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Retezat – până la cer şi înapoi

  1. Lucian zice:

    Excelent! Sper că mă voi alătura și eu la un moment dat. Am parcurs de zeci de ori potecile Retezatului dar ca turist, nu ca fotograf, deși am cărat echipamentul de fiecare dată. Mult spor și numai bine!

  2. Dupa ce am citit acest articol despre un vis implinit, prietenie, curaj si experienta muntelui, nu ma pot abtine sa nu va felicit si sa va spun cat de minunate sunt imaginile…va doresc succes in toate proiectele viitoare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s