Următoarea imagine

Un lucru capătă valoare în timp dacă este bine făcut. Eu apreciez calitatea şi atenţia pentru detaliu. Şi mă antrenez să le recunosc. Îmi place să admir un lucru în care pot să observ cu uşurinţă pasiunea şi orele de muncă din spatele lui. Aşa am fost dintotdeauna. Nu îmi permit mereu calitatea şi îmi displace să cumpăr un lucru pentru marcă. De aceea deschid bine ochii când iau o decizie care mă costă. Când eram în facultate mi-am cumpărat un cort. Şi chiar în prima tură cu el, în Ceahlău, am constatat cât de slab e în faţa vântului. Aveam spaţiu, două intrări, aerisiri bune, dar toată noaptea aceea n-am închis un ochi din cauza lui. Cădea peste mine. Peretele din direcţia vântului mă lovea pur şi simplu peste faţă. Parcă aş fi fost undeva la 7.000 m în timpul unei furtuni, cum mai văd în filmele cu alpinişti. Dar eu eram într-o poiană la 1.700 m, iar cortul meu îşi dădea duhul. Şi-acum mi-aduc aminte râsetele târzii a doi nebuni care stăteau aproape de noi. Iar mie nu mi-ardea de nimic din cauza cortului. Abia anul ăsta am reuşit să-l schimb, împărţind costurile pentru achiziţia lui. Am trecut prin multe împreună, l-am reparat, a ţinut, dar am considerat că am destulă experienţă şi că merg într-atât de des pe munte, încât să merit ceva de calitate.

Se spune că ai nevoie de 10.000 de ore ca să devii bun într-un domeniu. După răstimpul ăsta poţi în sfârşit să creezi ceva ce îţi aparţine şi, dacă ştii să recunoşti calitatea, ceva bine făcut. Eram anul trecut la vernisajul primei mele expoziţii, realizată împreună cu doi fotografi şi prieteni de la care am învăţat multe şi pentru care am un respect deosebit. Nu-mi amintesc mare lucru din cauza agitaţiei evenimentului, dar o discuţie scurtă cu un alt fotograf, puţin mai în vârstă decât mine, mi-a rămas în minte. Mai precis o afirmaţie pe care a făcut-o zâmbindu-mi sec după ce i-am spus cât timp am de când fotografiez: „Abia de acum poţi începe să faci imagini.” Mi s-a părut arogant atunci, dar câtă dreptate avea! A urmat o perioadă de cotitură, cu vernisaje prin ţară, cu ture foto, cu mai multă expunere, cu diferite întâlniri, cu mai mult studiu. Începeam să-mi dau seama unde mă aflu şi care este calitatea imaginilor mele. A fost o perioadă şi confuză şi aglomerată pe toate planurile, dar mi-a prins bine. Am avut o grămadă de întrebări la care nici acum n-am găsit răspuns, dar am învăţat multe. Pe lângă eforturile de a pune în plan călătorii, de a mai câştiga cumva timpul ăsta care se scurge nepăsător, au venit adevăratele provocări ale unei perioade pe care o dedicasem exclusiv fotografiei. Începeam să deschid ochii. Simţeam în sfârşit că mă apropii timid de 10.000. Înverşunarea e acum înlocuită de linişte, frustrările de noi direcţii şi proiecte. Lucrez în tăcere la un drum care pare mult mai greu, dar infinit mai frumos. Însă a fost bine de la început. Fotografia mi-a dat o ocupaţie şi a schimbat atâtea în viaţa mea. Iar acum o tratez cu seriozitate, exigenţă şi cred mai mult în reprezentarea excelenţei în fiecare imagine.

Ce urmează n-am de unde să ştiu. Lucruri cu adevărat bune mă simt în stare să fac, dar ştiu că s-ar putea să nu le fac. Cel puţin în ochii privitorilor nu. Fiindcă mă rup încet, dar sigur, de convenţii şi îndrăznesc să apuc căi nesigure, cu multe capcane. Însă lupta împotriva curentului şi a mediocrităţii poate fi câştigată dacă pun în continuare pasiune şi muncesc exponenţial mai mult. Următoarea imagine trebuie să fie o încununare a tuturor eforturilor şi experienţelor de până acum. Trebuie să reflecte clar ca lumina zilei cine sunt şi ce am trăit rătăcind în natură. Trebuie să fie o reprezentare a calităţii şi a bunului simţ în genul pe care îl practic. Trebuie să fie o gură de aer proaspăt şi o sursă de inspiraţie. Următoarea imagine trebuie să fie cea mai bună. Am trecut de 10.000 de ore şi merit măcar un cort mai bun, dacă nu o viziune clară asupra calităţii. Şi-acum râd când mă gândesc ce şoarece plouat eram atunci, în cortul ăla. Multe nu s-au schimbat, ce-i drept. 🙂

Far

Îmi aduc aminte cu drag de călătoria de acum un an din Insulele Lofoten. Şi mai arunc din când în când o privire peste imaginile de acolo. Două săptămâni şi jumătate de stat în cort, de călătorit noaptea, de prietenie, de munte, de ceva prea frumos. Şi-mi dau seama că încă mai sunt imagini pe care le descopăr. Cum e şi cea de mai sus şi altele ca ea. Îmi oferă o rememorare clară şi acel sentiment de îndepărtare de casă care pentru mine-i mereu special. Atunci n-am realizat, dar acum cred că am o serie. Şi-o să-i spun „Far”.

PS: Dacă vreodată vă pare rău, aveţi stări de nelinişte, viitorul pare nesigur sau aţi uitat să fiţi recunoscători pentru toate lucrurile frumoase, aruncaţi o privire aici. În plus, Ezra ştie să facă biciclete de calitate. Cu mâinile lui.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Următoarea imagine

  1. Laurentiu zice:

    O poveste lunga si acaparanta cu inceput neasteptat…Pai si nu ai deja un cort mai bun, Dorin?!

  2. anka2012 zice:

    Mi-era dor…si-am aruncat o privire!
    M-am incarcat cu frumos,la puterea infinit!
    Multumesc!

  3. Nami zice:

    Ce imagine, Dorin! Si ai tinut-o atat ascunsa. Iar cuvintele, simple, duc acolo unde trebuie. Ne arata despre o pornire „sanatoasa” in timp si in viata. Sa tot fie. 🙂

  4. ultimulunicorn zice:

    imi vin in minte niste versuri din metallica :”So close no matter how far/
    Couldn’t be much more from the heart…”.
    Cred ca in departari absolute ne regasim pe noi cei adevarati. Fara conventii, fara constrangeri, fara compromisuri. Superba poza, imi permit s-o imprumut pt blogul meu 🙂
    Multumesc!

  5. Ana zice:

    Cu adevarat sunt… ” o gură de aer proaspăt şi o sursă de inspiraţie”- fotografiile si gandurile tale.
    Daca punem pasiune in ceea ce facem, totul se poate transforma, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti. Asta mi se-ntampla mie, uitandu-ma la clipele surprinse de tine: ma transpun in peisaj si ma simt cu capul in nori….
    Multa bafta!

  6. Pingback: Unicornul si noaptea mintii | Ultimulunicorn's Blog

  7. Irina Mina zice:

    Mi-a plăcut mult ce ai scris şi mă bucur că totuşi cortul tău din facultate te-a ţinut câtiva ani şi cred că ţi-a fost până la urmă drag…e un cort ce ştie multe poveşti, ce a supravieţuit în diverse locuri…frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s