Spatialitatea si momentul

E despre cautare, despre a privi un pic mai atent, despre a avea mai multa rabdare, despre a acorda mai mult timp, despre a reveni.

Eu cred ca in fotografia de peisaj momentul nu se reduce intotdeauna la ceva temporal, ci tine si de spatialitate. Momentul inseamna mult mai mult. E unul din avantajele genului acesta de fotografie. Spre deosebire de fotojurnalism, unde trebuie sa ai incredibilul simt de a prevedea secunda cand ceva memorabil e pe cale sa se intample, in peisaj se produce o extindere in mai multe dimensiuni percepute sau nu a ceea ce urmeaza sa fie capturat. Nu spun ca doar in peisaj e asa. Nicidecum. Doar ca timpul e sustinut inevitabil de spatiu, care este vast si complex, si de pozitionarea noastra in acest spatiu.

De-a lungul timpului am identificat cateva caracteristici care leaga spatialitatea de frumusetea si unicitatea momentului capturat. Ceea ce e scris mai jos se bazeaza in totalitate pe felul in care functioneaza pentru mine lucrurile.

Experienta locului. Plasarea in spatiul pe care vreau sa-l fotografiez trebuie facuta cu buna stiinta, bazandu-ma pe o oarecare experienta a locului. De aici incepe sa devina un pic mai complicat. Ca sa stiu unde merg si ce am de facut, consult harti, verific de unde rasare si unde apune soarele, in ce faza e luna, ce fauna si flora traieste in zona respectiva, ma uit in permanenta, pana in ultimul moment, la prognoza. Odata ajuns acolo explorez zona. E cel mai placut, simplu si util lucru pe care cineva il poate face. Sa mergi pur si simplu si sa privesti in jur. In toate cazurile, fara exceptie, am gasit ceva interesant de fotografiat. Si parca tot timpul am impresia ca nu am cautat indeajuns. De obicei incerc sa tin minte pe unde am trecut, ce am vazut, sa trag cadre de test, pentru a ma intoarce cand conditiile sunt mai bune. Nu imi notez exact locatia, dar daca puteti sa faceti asta cumva, atunci s-o faceti. Eu alerg de multe ori ca disperatul in cautarea locurilor pe care nu le-am retinut. 🙂 Si fiti cat mai curiosi. Dupa orice culme, varf sau vale se ascunde ceva frumos. Si sa nu va fie frica. De multe ori, explorarea se face in solitudine, dar daca nu sunteti obisnuiti cu locul, puteti sa luati un prieten cu voi. Numai sa-l rugati sa vorbeasca cat mai putin ca nu cumva sa bruieze fluxul dintre abilitatile voastre paranormale de a gasi subiecte interesante si locul explorat. 🙂

Abilitatea de a abstractiza. Ca tot vorbeam de abilitati paranormale… Aici ma refer de fapt la vizualizare si la capacitatea de a aseza elementele observate intr-un cadru care sa aiba o oarecare coerenta estetica. Aceasta abilitate, asa cum am spus si intr-unul din articolele anterioare, se dezvolta la nivel subscontient. Eu nu cred ca tine numai de talent, ci se bazeaza si pe un proces de invatare si de intelegere a ceea ce este perceput de mintea umana ca fiind frumos. Apoi vine marea provocare (pentru mine cel putin) in care tridimensionalitatea perceputa de creierul nostru sa fie redata cat mai veridic intr-un mediu bidimensional. Si prin veridic ma refer doar la o impresie a tridimensionalitatii, fiindca doar asta e posibil sa recreezi pe un suport care are doar lungime si latime. Pe de-o parte, pare usor sa lucrezi cu elemente naturale care in foarte multe situatii sunt statice, pe de alta parte, inerenta lor complexitate devine haos pentru mintea noastra. Tocmai de aceea, o minte antrenata este capabila sa elimine ce nu este necesar, sa simplifice in oricare din dimensiuni, sa abstractizeze. Ce cred eu ca se intampla in prima faza, un lucru pe care il gasesc fascinant, este ca mintea reduce totul la cateva linii si cadrul devine geometric. Imaginea se sprijina ca pe o fundatie pe caracteristicile ei matematice si se recompune folosind culori si tonuri, iar caracteristicile devin estetice. Alteori procesul se poate produce in sens invers si tonalitatea sau gama de culori dintr-o imagine ajung sa dicteze alegerea unei scheme geometrice. Gasirea unui echilibru vizual intre aceste elemente este o provocare, dar e una din referintele la care se reduce procesul fotografierii. Redarea frumusetii naturii tine mult de felul in care rezonam sufleteste cu ea, dar fara un pic de matematica aplicata, nu merge. 🙂

Imaginatia. Nu stiu cati dintre voi faceti asta, poate sunt doar eu si atunci aveti tot dreptul sa va opriti din citit si sa ma etichetati drept ‘dus de-acasa’, dar imaginatia joaca pentru mine un rol esential in realizarea imaginilor. Cand am urcat prima oara Ceahlaul, nu aveam si un aparat de fotografiat la mine. Dupa ce am inceput sa fac imagini, nu puteam sa nu imi aduc aminte de primele calatorii si cum ar fi sa ma intorc acolo si sa fotografiez acele locuri minunate. Recream din amintiri peisajele si le vedeam gata capturate. Faceam tot felul de scenarii despre cum ar arata intr-o anumita atmosfera sau intr-un anumit anotimp. Ma vedeam acolo stand cu cortul, cu toate ca nu mai facusem asta inainte. Ma vedeam trezindu-ma inainte de rasarit si mergand prin iarba umeda pana la stanca pe care odata stateam la soare cu prietenii. Soiul acesta de povesti inchipuite m-au tinut concentrat si pregatit pentru momentul in care aveam sa revin hotarat sa retraiesc acele clipe si desigur, sa le surprind in imagini. Si chiar dupa atata timp si atatea calatorii, totusi inca putine, tot ma trezesc visand cu ochii deschisi la locuri vizitate si mai bine, la locuri in care inca nu am ajuns. Poate parea stupid, dar e un element esential fara de care simt ca nu as putea sa fotografiez. Si sa nu-mi spuneti ca nu ati facut niciodata asta, chiar de fotografiati sau nu, ca nu va cred. 🙂

Neprevazutul. Un mare alpinist spunea ca aventura incepe din momentul in care lucrurile incep sa mearga prost, in afara planului. Si atunci trebuie sa fii gata sa actionezi pentru a duce situatia in directia buna. Asa e si cu neprevazutul. Singurele certitudini in ceea ce priveste frumusetea naturala este ca vei rezona sufletestea cu ea si ca intotdeauna, fara exceptie, te va surprinde. Pentru simplul fapt ca e unica in timp si spatiu. De fapt, tocmai in asta consta frumusetea asa cum o percepem noi. E frumos fiindca ne surprinde si ne atinge sufletul. Lasa urme in interiorul nostru care nu se sterg niciodata uneori. Si chiar daca le dam uitarii, ele tot raman acolo si se cladesc. Si ne schimba felul in care percepem lucrurile. Si ne dau posibilitatea sa ne deschidem sufletul si mai mult in fata minunilor lumii. Si chiar daca, in mod paradoxal fac o asociere intre un element spiritual si unul tehnic, asta inseamna sa fim pregatiti in fata neprevazutului, fie ca e vorba de un subiect interesant, fie ca e vorba de o perspectiva la care nu ne-am asteptat, fie ca e vorba de un moment. De multe ori m-am aflat intr-un loc avand anumite asteptari pentru ceea ce avea sa se intample si in foarte multe situatii s-a intamplat cu totul altceva, mult mai impresionant. Daca am fost sau nu pregatit pentru neprevazut, conteaza mai putin. Dar m-am bucurat nespus ca eram acolo si nu in alta parte. Si asta a facut capturarea unei imagini mai usoara si mai limpede pana la urma.

Mai sunt cu siguranta si altele de spus, dar acum ma opresc aici. Nu inainte de a va spune ca actul creativ e ceva care evolueaza, e ceva ce isi modifica constant si sigur felul in care credem noi ca il percepem. Si asta se intampla fiindca noi ne schimbam. Creativitatea e una din masurile evolutiei noastre. Si daca suntem in permanenta deschisi si permisivi, atunci ea va creste odata cu noi.

PS: Scriu de putin timp si imi cer iertare daca v-ati pierdut timpul citind din gandurile mele, dar sa stiti ca pentru mine, acum, e una din putinele forme de a da ceva inapoi. Din cat ma pricep eu sa dau inapoi. Si daca ati fost catusi de putin inspirati de ceea ce incerc cu truda sa fac, atunci va sunt recunoscator si va multumesc. Gata, ca vine primavara! 🙂

Broken wings

Broken wings

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Spatialitatea si momentul

  1. Toma zice:

    Experienta locului e intradevar fantastica. Cel putin pe mine cand ma prinde momentul pe Ceahlau stiu exact unde sa ma duc (in functie de unde sunt 🙂 ) ca sa am sansa de a surprinde ceva interesant. Ceea ce trebuie incercat este sa eviti cliseele – acele poze clasice pe care toata lumea le face (in toamna era „sa le evit de tot” cand m-am cocotat pe Vanturis ca sa fotografiez Claile de sus si am coborat pe partea abrupta si plina de iarba umeda … cam nasol momentul cand am alunecat 🙂 ).

    E fain si momentul descoperirii unei locatii. De multe ori prima data cand mergi ai sansa sa faci cele mai neobisnuite compozitii: poate nu e momentul ideal dar compozitiile vor fi total diferite. In timp, cu cat te reintorci mai des in acelasi loc, incepi sa observi detalii care nu le observa decat putini … incepi sa vezi (sau sa cauti) unghiuri noi … conexiunile creerului nu ne lasa sa ne plictisim in aceleasi compozitii 🙂

    Inchei comentariul inainte de a plictisi lumea cu ideea de a privi de fiecare data ca si cum o facem pentru prima oara (si aici ma refer la entuziasmul cu care descoperim „noul”)

  2. Andrei Stirb zice:

    Foarte frumos scris! Ma bucur ca iti impartasesti gandurile cu altii pentru ca ai idei foarte bune si harul de a le expune intr-un mod foarte accesibil. Pe aceasta cale tin sa te felicit si pentru expozitia de la f64 care mi s-a parut minunata!

  3. Catalina zice:

    esti un poet in ochi si in gand. Ma bucur ca iti cauti fericirea explaotand ceea ce Dumenezeu ti-a harazit.

  4. Mircea zice:

    Un articol care ne spune ca fotografiatul e mai mult o cautare, o aventura, o activitate gandita si plamadita in gand cu mult timp inainte ca ea sa devina o imagine pe un suport, si mai putin o activitate haotica si la intamplare.

    Foarte frumos.

    Toate cele bune!

    • Dorin Bofan zice:

      Mircea, foarte adevarat. Intotdeauna e o cautare, o aventura, o experienta. Multumesc frumos pentru cuvinte.

      • Mircea zice:

        Cu cea mai mare placere!

        E la fel si in portretistica, de cele mai multe ori vizualizez cu ochii mintii ce-mi doresc sa realizez, ma gandesc, visez, planific, si de cele mai multe ori iese altceva, ceva neprevazut, ceva diferit, ceva ce nu mi-am imaginat. Evident nu de fiecare data ceva bun :))

        E adevarat, imaginatia e foarte importanta!

  5. Mara M zice:

    Superbe fotografiile!

  6. …place .
    ..interesant articol…! inspirat si motivat de experiente personale care ….cred eu pot motiva si orienta si pe cei care sunt interesati de …abordari.!
    ..am recunoscut citeva din propriile-mi cautari si nedumeriri …!
    hotarit imi place abordarea ta ..

    ps1 poate ar fi bine sa-l concentrezi pe cel mult 400 de cuvinte …blogul impune asta …!…poate …,
    ps 2 ..de cele mai multe ori cautarile …intrebarile si raspunsurile traite …sunt sarea si piperul vietii de fotograf …!

    • Dorin Bofan zice:

      Va multumesc mult, dl. Vaida. Da, de obicei nu scriu cat am scris acum, dar asa a iesit. 🙂 Fara intrebari si fara experiente, fotografia n-ar mai exista (pentru mine cel putin).

  7. boreal2007 zice:

    Hă-hă, câta vorbărie pentru un simplu clic! Dorine, iţi spun eu cum se face. Fii atent aici!
    Te propteşti bine cu picioarele-n pământ, nu mai mult de un lat de umeri, genunchii usor flexaţi, aduci braţele hotărât în faţă si tragi de umeri uşor în spate, bărbia în piept, iţi sugi burta, ei, bine, ştiu, nu este cazul tău, dar totuşi…, inspiiiri adânc aer în plămâni, după care, bineînteles, închizi ochii şi apeşi, clic-clic-clic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s