Eroi

Asta e despre noi toti.

„Suntem departe de casa, stii?” Prietenul meu imi zambeste si continuam sa urcam. E seara, e liniste, am depasit bine 3000m, panta e din ce in ce mai abrupta si zapada devine alunecoasa. Stancile gri incep sa se confunde, pasii sunt din ce in ce mai calculati si mai hotarati. Trec inainte si urc pana imi dau seama unde sunt. El se opreste. E mai in varsta decat mine si isi stie bine limitele. Experienta isi spune cuvantul. Imi dau seama de asta in timp ce pasii incalciti, dar da, totusi foarte calculati, preseaza si mai tare gleznele si genunchii, iar manusile se agata de peretele din dreapta mea. Dar in jur sunt pasari, mici si nelinistite, si dintr-un motiv cunoscut numai mie, stiu ca o sa fie bine. Si stiu ca e sigur. Nu am niciun motiv sa imi scot aparatul, dar trag cateva cadre si ma intorc. Coborarea e usoara, foarte usoara chiar. Plutesc pana la punctul de intalnire.

Umbra Pamantului incepe sa fie vizibila. Constat ca teoria lui Einstein se verifica. Lumina se curbeaza cand trece pe langa corpurile mari. Ceea ce vad eu nu are nicio legatura insa cu teoria eroului meu, dar e prima analogie palpabila cu adevarat. Linia umbrei Pamantului nu mai este dreapta. Varful impunator si totusi fara zapada de la capatul vaii blocheaza ultimele sclipiri ale soarelui asa incat partea lui luminata incepe sa radieze. Sunt raze crepusculare probabil. Nu imi dau seama exact, trebuie sa caut mai multe despre asta, e prima oara cand vad asa ceva. Dar chiar nu are importanta. Privelistea, surprinzator, nu ne lasa pe amandoi fara grai, ci ne obliga pur si simplu sa exultam in strigate de bucurie. Daca ne-ati fi auzit, numai pentru o clipa daca ne-ati fi auzit. E si cald, e si rece, culorile contrasteaza in cel mai frumos si mai pur joc al luminii din cate am vazut pana acum. Sub noi se intuneca si uite ca intr-acolo o sa ne indreptam, in loc sa o luam in sus unde simtim ca e locul nostru de fapt.

La coborare incep din nou discutia despre alt erou de-al meu, Jimmy Chin si a sa epica aventura incheiata cu succes. Da, oamenii astia sunt incredibili si nu pot sa imi scot din cap fata colegului sau, in noapte, cu barba rece, figura trasa si privirea aceea patrunzatoare pe care o au toti oamenii de munte. Nu toti sunt asa cum imi place mie sa cred, nu toti sunt umili in fata experientelor pe care le-au trait, dar nu conteaza. Noi incercam sa fim si chiar daca am facut ceva atat de mic si neinsemnat, la fel ca urmele inghetate de pe versantul pe care tocmai il coboram in noaptea blanda, pentru noi a fost ceva extraordinar. Fiindca da, toti suntem eroi in felul nostru. Unii fac lucruri mari de tot, altii lucruri mici si curand uitate. Dar sa nu uitati ceva, un lucru deosebit de important: doar experientele reale scot la iveala creativitatea. Doar indoiala momentului, nesiguranta, teama si in cele din urma puterea noastra de a depasi confortul psihic ne pot duce cu o treapta mai sus. Si in fata provocarii asteia sunteti singuri, intotdeauna singuri si mai singuri decat veti fi vreodata. Eu nu mai pot sa cred ca artistul din noi poate crea doar citind din carti, imitandu-i pe altii si stand tot timpul in leaganul confortului autoimpus. Eu nu mai pot sa cred ca e usor si ca ne permitem sa credem ca am realizat ceva original simtindu-ne bine. Trebuie sa existe acea atingere fina a limitei, un pas rece si alunecos mai in fata, un pic de suferinta in plus, ca la sfarsit sa iesi invingator.

E timpul sa fiti eroi. E timpul sa indrazniti. Dar ganditi inainte si calculati-va cu grija sansele.

Foto Laurentiu Pavel

Imaginea asta reprezinta esenta ultimei noastre calatorii.
Foto Laurentiu Pavel. Click pentru o versiune mai mare si pentru alte imagini uimitoare din Gran Paradiso.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Eroi

  1. szabo zsolt andras zice:

    intotdeauna eram convins ca o fotografie buna nu are nevoie de titlu, si nici de descriere, trebuie sa comunice in mod vizual. am urmarit in ultimele luni postarile tale de aici ( si cateva scurte descrieri langa imaginile tale pe facebook), aceste „povesti” in ultima vreme au devenit din ce in ce mai interesante, mai extraordinare. si cateodata nu mai sunt sigur ca aceasta teorie a mea este valabila. portofoliul tau de peisaje este unul dintre cei mai buni din tara ( poate chiar cel mai bun), (cel putin din pdv. artistic), si completat cu aceste povestiri prezinta un nivel artistic foarte ridicat, greu de egalat. felicitari!

  2. Dorin Bofan zice:

    Zsolt, nici nu stii cat de mult inseamna cuvintele tale pentru mine. E coplesitor. Dar nu am un portofoliu bun, nici de departe, aici trebuie sa te contrazic. Mai trebuie muncit mult de tot pana acolo si sa stii ca in fiecare zi, lucrari ca ale tale si ca ale celorlalti pe care ii stim amandoi bine, ma motiveaza sa ma straduiesc mai mult. Imi place sa cred ca noi suntem exemple, unii pentru ceilalti. Iti multumesc.

  3. Ada zice:

    Nu pot aprecia diferit. Atat fotografia, cat si randurile aceastea au aceeasi greutate. Practic, noi, cei care stam in fata acestei postari, traim intr-o anumita masura momentele acelea in care omul (tu, voi) nu a ramas „mic” in fata inaltimilor. A ajuns chiar deasupra lor, acolo unde norii poposesc mai mereu. Cuvintele s-au strans intr-o voce muta asta pentru ca imaginea care se intinde catre orizont este una de poveste. Frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s