Mai departe

Realizez usor usor ca fiecare calatorie care ma duce in mijlocul naturii, departe de oameni, inseamna inca un pas catre transformarea mea intr-un alienat. Ma simt din ce in ce mai departe de societatea in care traim. Doar cativa din oamenii ei si nevoile primare pe care mi le satisface, ma mai leaga de ea. Cel putin asa am impresia uneori. Sunt un om absolut normal, va rog sa ma credeti, imi place sa cred ca ma integrez destul de bine in acest sistem perfectibil. Dar cand sunt acolo, in salbaticie, departe de tot zgomotul acela continuu, care sincer ma imbolnaveste, departe de aerul infect, de figurile lipsite de orice speranta pe care le vad zilnic, de discutiile fara sens pe care le aud in jurul meu si in care ma implic cu pasiune de multe ori, cand sunt departe de toate astea, vad cu adevarat cine sunt. Sunt mai constient de faptul ca exist, de faptul ca pot fi liber, de faptul ca pot merge pe drumul croit de mine. Sunt momente pe care le pretuiesc foarte mult prin simplul fapt ca reprezinta unul din motivele pentru care am fost creati.

Noi, oamenii, ducem niste vieti conduse de compromisuri. Unele compromisuri sunt bune pentru noi, altele, nu. Acceptam situatia fiindca nu avem incotro. Dar oare chiar nu avem incotro sau pur si simplu preferam sa ne complacem intr-un soi de siguranta falsa? Ne pacalim singuri mintea sa gandeasca spre binele nostru, spre siguranta noastra si preferam confortul fals pe care ni-l asigura mediul pe care l-am creat. Nu zic ca asta nu e un lucru bun, daca era rau, atunci am fi ramas in epoca de piatra. Dar marea greseala pe care o facem este ca devenim atat dependenti de acest mediu incat uitam ca mai exista si altceva, ca mai avem si alte optiuni pe care putem macar sa le incercam din cand in cand. Si uite-asa preferam sa mergem sa facem cumparaturi in loc sa mergem sa vizitam un loc nou. Preferam sa stam in fata televizorului sa vedem cum isi traiesc altii viata in loc sa ne-o traim pe a noastra. Suntem atat de distrasi de toate falsurile care ne inconjoara incat uitam ca mai exista si o alta fata a vietii, aceea in care chiar traiesti.

Sunt absolut fascinat de oamenii care traiesc pentru pasiunile lor, care isi iubesc partenerul sau familia atat de mult incat si-ar da oricand viata pentru ei, de cei care ajuta fara sa ceara nimic in schimb, de cei care au curajul sa esueze si sa incerce din nou. Stiu sigur ca acesti oameni sunt liberi. Tot respectul pentru cei care visul e realitate din momentul in care prima sclipire se naste in mintea lor. Promit sa merg mai departe si sa incerc sa fiu ca voi. E un lung drum si anevoios in fata mea, a ta, a tuturor, dar plin de aventuri asa cum nici nu ati visat vreodata.

Numai bine, sa aveti lumina lumina buna pe unde mergeti si daca mai aveti putin timp va las cu povestea lui Mickey Smith.

Soul on fire

Soul on fire

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Mai departe

  1. Cosmin Stan zice:

    Foarte frumos spus Dorin, pot spune ca asa ma simt si eu in mijlocul naturii, in salbaticie, ma simt fericit, liber, pot face ceea ce imi place, ceea ce ma face fericit….

  2. yollmans zice:

    bine punctat buchetul asta de sentimente pe care sunt convins ca sunt destui oameni care il impartasesc, intradevar o mare parte din oamaneni se multumesc sa priveasca cu interes viata altora pe sticla, si se simt si fericit ca fac asta dar nu au viata lor…

  3. Laurentiu zice:

    O descrirere ampla a ceea ce simtim foarte multi dintre noi ,noi cei care mergem pe munte…si poate chiar dintre cei care raman acasa si nu pot ,din diferite motive,sa calatoreasca ,sa evadeze in „lumea” asta superba oferita de munte.Nevoile,timpul,grijile ne transforma usor usor in traitori pasivi ai lumii asteia si …cam atat.Trairea dispare gradual atat cat sa nu o mai simti dupa o vreme,sa nu o mai ceri,sa nu o mai cauti,sa nu mai stii ca exista de fapt.Cei-drept,e frumos acolo sus,dar stim la fel de bine ca e si greu.Un rasarit ,un apus acolo sus se vor cucerite mai intai de toate.
    Sa speram ca vom simti la fel cu trecerea timpului ,ca vom putea trai acele momente incat sa putem oferi mai departe si altora frumosul trait de noi pe undeva,pe acolo sus, departe de lumea dezlantuita care devine parca ,de multe ori,din ce in ce mai putin atragatoare.

  4. Dorin Bofan zice:

    Multumesc tuturor de comentarii.
    Laurentiu, foarte frumos spus si sunt intru totul de acord. Eu ti-am zis sa te apuci si tu de scris. E adevarat, e greu acolo sus si cu siguranta nu e pentru oricine, dar sunt atatea lucruri mai usoare pe care le putem face. Si eu sper la fel, timpul parca zboara uneori, asa ca trebuie sa profitam de fiecare moment.

  5. Caterina zice:

    Un articol foarte frumos, in care spui niste adevaruri esentiale intr-un limbaj foarte simplu. Nu esti tu (sau cei ca tine) cel alienat, ci mai degraba cei pe care ii descrii pe parcursul articolului. Nu stiu daca dependenta de mediu este o „greseala” pe care o poti evita cu putina bunavointa, cred ca mai degraba cei mai multi oameni au un spectru de interese foarte redus si resurse atit intelectuale cat si sufletesti de asemena reduse. Insa chiar ai aceia dintre noi care vor sa fie liberi, liberi de comromisuri, liberi de constrangeri, chiar si ei, tot au nevoie de aceasta masa de alienati, pentru ca numai raportandu-te la mizeria din vale poti aprecia cat de privilegiat esti ca te poti distanta de ea. Desi nu trece zi sa nu ma apuce si pe mine disperarea la auzul acelor discutii fara sens sau la vederea acelor figuri fara speranta pe care le pomenesti, tot ma gandesc in acelasi timp, ca turele mele pe munte, acele momente de singuratate splendida pe care nu vrei sa le imparti cu nimeni (eventual doar cu cineva care simte si gandeste la fel) sunt posibilie numai pentru ca undeva in Japonia niste ingineri „alienati” au fabricat Canon-ul meu, in China si alte tari asemanatoare alti muncitori „alienati” fabrica echipamentul montan pe care-l port, iar in Europa niste mecanici de tren „alienati” (din cei care nu stiu sa fac diferenta dintre un brad si un molid, si care seara se trantesc pe pat cu o sticla de bere la un meci de fotbal) ma poarta de la A la B in timp util ca sa-mi fac turele. Pana la urma lucrurile sunt foarte complicate, si nu pot decat sa ma bucur ca sunt printre cei putini dispusi sa se supuna la eforturi si riscuri crescute numai ca sa savureze un moment de liniste pe o carare neumblata de munte, insa in acelasi timp fiecare om are rolul lui, si cred ca nimic din ceea ce exista nu poate exista fara opusul lui. Multe salutari din Stuttgart, Caterina

  6. Ce încântare să descopăr articolul tău! Nu ştiu dacă s-a schimbat ceva în aceşti ultimi 3 ani, însă pasiunea cu care ai scris şi prin care (ai hotărât să) acţionezi în viaţă este extraordinară!
    Nu ştiu ce-aş putea adăuga la spusele tale – „aşa sunt şi eu” poate suna fals/clişeistic, dar ăsta e adevărul; am scris şi eu despre pasiunea de călători, despre libertatea de a călători, despre natură, verde, munte, linişte.
    Şi eu sunt adepta „să îţi urmezi pasiunile”, cu toate compromisurile lumii în care trăim.
    Ai scris atât de frumos… iar lumea asta e atât de falsă… pe mine ipocrizia (care e necesară, uneori) mă omoară…
    Ioana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s