Capricii norvegiene I

Nu planuiam neaparat sa ajung in Norvegia prea curand, dar o serie de circumstante favorabile mi-au indeplinit visul. Peisajele pe care sunt recunoscator ca am avut ocazia sa le vad si sa le fotografiez sunt de poveste, iar prezenta umana, chiar daca se simte din plin, e bine integrata in mediul natural. Vremea de care am avut parte a fost destul de capricioasa si ne-a obligat sa fim mai flexibili si mai mobili, pentru ca in definitiv sa ne rasplateasca cu cateva momente de neuitat. Alaturi de mine, pe parcursul celor 11 zile petrecute acolo, a fost Laurentiu Pavel, un bun prieten si fotograf.

Dupa ce ne-am ales locatia si am facut planul, eram gata de drum. Am verificat pana in ultima zi prognoza si am decis de la inceput sa lasam optiunile deschise tocmai fiindca situatia nu arata prea bine. Zborul din Bucuresti pana la Oslo, cu escala la Munchen, a decurs fara probleme. Aveam biletele de tren pana in Andalsnes deja luate. Sunt chiar mai ieftine decat in Romania daca le cumperi in avans, iar conditiile din tren sunt excelente. Ajunsi in Andalsnes dupa un drum de 5 ore, am fost luati in primire de atmosfera mohorata a unui oras care parea pustiu. Am luat-o usor catre camping, care nu e aproape deloc de gara. Acolo, la fel de liniste. E drept, era ora 9 seara, dar lumina era exact ca in timpul zilei. Stiam ca asa va fi, dar corpul meu nu era pregatit inca. Dupa ce am pus cortul am inceput sa exploram imprejurimile, dar ne-a prins ploaia. Oboseala si vremea parca nedrept de urata mi-au coborat moralul la un nivel critic. Ma simteam la marginea lumii, atat de departe de casa si nu ma gandeam decat ca vreau sa ma intorc. De ce am ales oare sa vin aici cand puteam, cu aceeasi bani, sa merg in niste insule? 🙂

By nightfall

By nightfall
Orasul Andalsnes este asezat pe malurile fiordului Romsdal, la gura de varsare a raului cu acelasi nume. Muntii din apropierea lui sunt printre cei mai spectaculosi din Norvegia.

Oricum, toata calatoria asta a fost o lectie de automotivare, nici prima, nici ultima, dar una din cele mai lungi. A doua zi era deja mai bine. Incepeam sa ne obisnuim cu luxul oferit de camping. Chiar daca stateam cu cortul, aveam bucatarie, baie, dusuri, liniste si cel mai bun aer pe care l-am respirat vreodata. M-am bucurat ca mergem in afara sezonului, dar vremea si cantitatea mare de zapada la altitudini mai mari ne-au determinat sa ne extindem aria fotografica cu mult mai mult decat am crezut inital. Asta a insemnat ca nu puteam ajunge cu autocarele in toate locatiile, drept pentru care am luat hotararea sa inchiriem o masina pentru 6 zile. Nu e o decizie usoara cand esti tot timpul in modul economic cu banii si mai ales cand te afli in Norvegia, una din cele mai scumpe tari europene. S-a dovedit in final alegerea perfecta. A doua zi, dupa plimbari prin oras intr-o continua uimire la simplitatea si frumusetea traiului din comunitatile mici ale Norvegiei si dupa ce am cautat informatii despre ce mai ramasese de lamurit, am inceput urcarea pe varful Nesakla, aflat chiar deasupra orasului. Traseul e spectaculos, cu multe zone expuse si destul de abrupte, iar vantul foarte puternic si ploaia au accentuat din plin senzatiile.

Up above

Up above
Vantul si ploaia ne-au cam zapacit sus pe Nesakla, dar macar am avut parte cateva momente frumoase imediat dupa ce soarele a apus.

A treia zi, dis de dimineata, ne-am suit in masina inchiriata de la Hertz, companie pe care sincer nu v-o recomand. Nu au fost seriosi in ceea ce priveste pretul si m-am trezit cu contul debitat cu inca o suma pe care nu am agreat-o cu ei. La scurt timp de la plecare, ajungem pe Trollstigen, un drum, care dupa spusele lui Laurentiu, e comparabil cu Transfagarasanul. Planul nostru era sa campam undeva pe sus, cel mai probabil la lacul Bisk (Biskvatnet), dar zapada destul de mare si vremea rece ne-au cam luat prin surprindere. Am urcat catre lac sa inspectam zona, dar lacul era inghetat bocna si un strat considerabil de zapada il facea sa se piarda de tot in peisaj. Am refacut imediat planul si cu ajutorul unui domn din Romania care tocmai deschidea unul din magazinele de suveniruri, ne-am indreptat catre fiordul Geiranger. Fac aici o paranteza ca sa mentionez ca domnul de la Trollstigen si sotia dumnealui au fost foarte amabili cu noi, ne-au oferit informatii valoroase si ne-au servit cu o prajitura de casa cum rar mi-a fost dat sa mananc. A, si domnul aducea incredibil de bine cu celebrii troli, dar nicicum in sensul rau. Sunt aproape sigur ca a fost unul din motivele pentru care a fost angajat. 🙂

Up above

Foto Laurentiu Pavel
Ratacind prin peisajul alpin

Pe drum ne-am oprit pentru o sesiune foto de seara in Valea Lang, pe malurile unui rau de munte veritabil. Am avut parte de o lumina foarte frumoasa, care pentru cateva momente a aprins intreaga vale. A fost primul semnal ca asa aveam sa facem fotografii de acum inainte, fiind mai mult ca intr-o cursa, intr-o cautare permanenta a momentelor trecatoare de magie. Doar studierea locatiei in prealabil poate asigura niste imagini cu adevarat bune, dar in conditiile date, a trebuit sa ne multumim cu mai putin. Aici, chiar dupa ce am terminat de fotografiat ne-am intalnit cu un batran pescar din Germania care facea un fel de tur al Norvegiei de unul singur in cautarea celor mai mari pesti. Traseele noastre au fost asemanatoare si aveam sa ne intalnim cu el de mai multe ori si tot datorita lui aveam sa ne schimbam planurile de calatorie. Noaptea ne-am petrecut-o undeva la marginea drumului, intr-o poiana, gandindu-ne cum sa facem sa ocolim vremea rea, care de fapt afecta toata Norvegia. 🙂

Up above

The unveil
Nu pot decat sa imi amintesc vorbele lui Laurentiu: Daca ai cazut aici...pa! 🙂

Dimineata celei de-a patra zile ne-a intampinat cu vreme buna, dar pana am ajuns la Geiranger, ploaia si-a intrat din nou in drepturi. Aici atmosfera era destul de relaxata. Nu erau foarte multi turisti, iar majoritatea campingurilor erau inchise. Am gasit si noi unul la a carui intrare am vazut un mesaj care ne invita sa ne gasim un loc de campare si sa ne bucuram de toate utilitatile prezente acolo, urmand ca mai tarziu sau a doua zi sa vina cineva. Pana la urma n-a mai venit nimeni si singurii bani pe care am insistat sa ii platim au fost catre persoana care se ocupa de intretinere. Asta a fost unul din aspectele care mi-au placut foarte mult la Norvegia, si anume ca te face simti ca acasa, atmosfera, oamenii sunt foarte primitori, iti da voie sa te bucuri de frumusetile ei naturale fara sa fii nevoit sa te gandesti prea mult la altele. Totul e organizat, bine pus la punct, simplu, dar foarte practic. Modestia si pragmatismul sunt doua din cuvintele care imi vin in minte cand ma intorc cu gandul in acele locuri. Probabil ca si le permit, dar poate ca fac parte din cultura lor si de aceea au reusit. Tarziu in noapte, cand aproape incheiam cu imaginile pe ziua respectiva, ne-am intalnit cu Bjorne si Vinga, 2 tineri calatori prin tara lor. Am schimbat impresii despre tarile fiecaruia, le-am aratat imagini si le-am lasat adresele catre siturile noastre. La sfarsit, Vinga ne-a strans pe amandoi in brate si ne-a urat succes in aventura noastra. Din nou, inca un lucru de care am fost foarte placut surprins.

Up above

Foto Laurentiu Pavel
Cateva momente de vreme buna la fiordul Geiranger

Incerc sa pun si partea a doua in mai putin de o luna. 🙂 Muntii nostri au prioritate in perioada asta. Sper sa-i vizitati si voi cat mai des si poate ne intalnim pe acolo!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calatorii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Capricii norvegiene I

  1. Moise Eduard zice:

    Magistral, ca intotdeauna. Astept si partea a doua:D

  2. moni zice:

    Este o poveste foarte interesanta si frumoasa. Pana la urma vremea rea a avut un impact pozitiv (tot raul spre bine), si anume castigarea unui nou level in live game-ul „depasirea limitelor”. 🙂

    „Cei mai multi pescarusi nu cauta sa invete decat elementele de baza ale zborului – cum sa ajunga de pe un mal pana la hrana si inapoi. Pentru cei mai multi pescarusi, nu zborul conteaza ci hrana. Dar pentru acest pescarus, zborul era totul, nu hrana. Mai mult decat orice pe lume, Pescarusului Jonathan Livingston ii placea sa zboare.” – Richard Bach, Pescarusul Jonathan Livingston

    Iti recomand aceasta scurta parabola, mai ales ca sta de peste 2 ani in raftul meu de carti. 🙂
    Tschüss!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s