Peisaje elvetiene – Partea a II-a Iarna la poalele Matterhornului

Eram in a patra zi a calatoriei in Elvetia. Incepuse sa ninga, atmosfera era inchisa si iarna isi facea simtita prezenta din ce in ce mai mult. Cand am ajuns inapoi la corturi, stratul de zapada deja avea 2-3 cm. Toata noaptea a nins linistit, dar aproape in continuu . Temperaturile au inceput sa scada vertiginos, insa sacul de dormit inca isi facea treaba. Am fost vizitati din nou de marmota cea hoata care s-a impiedicat de una din corzile de sustinere ale cortului si a zbughit-o repede catre vizuina ei.

In a cincea zi, ne-am trezit cu aceeasi atmosfera cetoasa si cu ninsoarea linistita din ziua dinainte. Au fost cateva momente in timpul noptii cand s-a inseninat si am sperat la o zi mai buna, dar prognoza nu s-a inselat. Am mancat rapid ceva, ne-am strans corturile si am pornit catre urmatoarea locatie, lacul Riffel. Pe drum am facut o oprire destul de lunga intr-o padure foarte veche de conifere, un amestec de zada si pin. Ne-au atras atentia in mod special trunchiurile batrane, care nu se sfiau sa isi arate varsta scotand in evidenta greutatile la care au trebuit sa se adapteze de-a lungul timpului. Formele intortocheate si culoarea caramizie, care in atmosfera umeda si inchisa din acea zi, se saturase la maxim, erau absolut fascinante.

Twisted
Copaci batrani isi etaleaza trunchiurile intortocheate, dar deosebit de frumoase.

Ajunsi in statia Riffelalp, ne-am cumparat biletele pentru Gornergrat Bahn, calea ferata aflata la cea mai mare altitudine din Europa. Statia e situata in mijlocul padurii si se integreaza destul de bine in peisaj, lucru valabil pentru majoritatea elementelor umane din zona. Preturile sunt mari, dar greutatea rucsacului parca se marise din cauza umezelii de pe cort si de pe sacul de dormit, asa ca a fost o usurare sa imi scutesc spatele de inca cateva ore de efort. E uimitor cum au putut elvetienii sa construiasca asa ceva. Sina este pe majoritatea lungimii sale destul de inclinata si pentru a asigura trenului aderenta necesara, pe mijloc este montata o alta sina dintata. Asta ii permite trenului sa urce foarte usor pana la 3000 m tot timpul anului. Noi ne-am oprit cu o statie inainte de Gornergrat, la Rotenboden. De aici, coborand, am ajuns in aproximativ 5 min la lacul Riffel. Am fost recunoscator ca am putut sa ajung intr-o locatie situata la 2800 m atat de usor. Am cautat un loc drept si cat mai ferit pe malul vestic al lacului, unde Andreas a fost foarte amabil si m-a ajutat sa instalez cortul. Era a doua oara cand il montam si inca nu aveam suficienta experienta. Fiind inca vreme rea si mult mai rece, am hotarat sa luam cina intr-o cladire micuta aflata chiar in dreptul statiei. Spre norocul nostru era deschis si noaptea, iar acolo era cald si se gasea si apa. A fost o cina de pomina, la felul intai cu supa de pui si crutoane, la felul 2 cu gulas, iar la desert cu caise confiate. 🙂 A urmat o noapte foarte rece cu temperaturi undeva la -10C. Totul a fost bine, pana dimineata, cand izoprenul s-a dovedit a fi prea subtire si am inceput sa simt frigul la spate.

At home
Simtiti frigul? 🙂 Imediat inainte de rasarit langa lacul Riffel. In fundal, in partea stanga, Matterhornul se ascunde dupa nori grei.

Dimineata celei de-a sasea zile, ne-a oferit, ca si pana acum, ceata. Singura diferenta a fost frigul mai puternic. Am avut totusi ceva sansa cam la o ora dupa rasarit, cand am putut sa vad varfurile din jur si pentru prima data in viata mea, un ghetar. Dupa ce am fotografiat de undeva de deasupra lacului reflexia Matterhornului, m-am mutat in partea opusa catre ghetar. In timp ce Andreas isi verifica aparatul care ii „inghetase” de cateva ori (5DMkII!), am observat un curcubeu vertical formandu-se deasupra unui varf din dreptul ghetarului. L-am strigat pe Andreas si chiar daca am fost luati pe nepregatite, am reusit sa il suprindem in cateva cadre. Dupa acelasi mic dejun ca in fiecare zi, format din supa si de data asta, ceai, am hotarat sa urcam la Gornergrat pentru o bere si un strundel cu mere la cel mai bine dotat restaurant aflat la 3000 m. A fost de departe cel mai bun strudel (si cel mai scump) pe care l-am mancat vreodata. Dupa un moment asa de rar, intr-un loc in care era clar ca nu aveam ce sa caut, cu figura mea obosita, nebarbierit si cu parul incalcit si zburlit, ne-am dus catre cel mai inalt punct unde am stat cred vreo 3 ore, pana aproape de apus, in asteptarea limpezirii atmosferei. Au fost cateva momente, dar bineinteles ca lumina din timpul zilei (nu e tocmai preferata mea) a facut cadrele nefolositoare. Am ajuns inghetati bocna si obositi inapoi. Si eu si Andreas am inceput sa ne simtim ca inaintea unei raceli, dar, pentru a doua oara, supa si gulasul, ne-au ajutat sa ne revenim. Noaptea care a urmat a fost de departe cea mai friguroasa. Cu temperaturi in jur de -15C, ajunsesem la limita de confort a sacului de dormit si cum nu sunt cea mai rezistenta persoana la frig, am fost nevoit sa ma imbrac destul de gros, pentru a trece si de ultima noapte.

Ice rainbow
O aparitie neasteptata, formata probabil ca urmare a viscolirii zapezii in lumina acelei dimineti senine.

Stiam ca vremea se va indrepta si m-am trezit mai devreme cu sperante mari. Ne fixasem locurile pentru fotografiat rasaritul cu o zi inainte, chiar pe malul lacului. Am avut ceva dificultati in gasirea celei mai bune locatii, intrucat gheata acoperea marginile lacului si nu permitea o reflexie completa a Matterhornului decat in cateva locuri. Intre timp, vantul si soarele din ziua anterioara mai topisera din putina zapada care se asezase. Dupa ce am fotografiat in liniste lumina subtila si plina de mister a momentelor dinainte de rasarit, ne-am trezit cu inca 3 fotografi veniti cu primul tren tocmai la timp. La inceput, mi s-a parut oarecum nedrept, avand in vedere ca petrecusem aproape o saptamana in cautarea luminii, dar dupa aceea am realizat ca si noi beneficiasem de acelasi avantaj neasteptat pentru mine la inceput. Rasaritul a fost frumos, dar nu spectaculos si in final am fost mai multumit cu cadrele dinaintea lui. Andreas isi adusese si proaspat achizitionatul echipament foto de format mare. Am luat cateva lectii foarte interesante de expunere si am aruncat o privire pe cadranul de vizualizare al aparatului. Era uimitor cat de bine se puteau percepe detaliile imaginii. Andreas mi-a spus ca ceea ce vad poate sa imi dea cat de cat o idee despre cum vor arata printurile finale. Fiecare detaliu era redat cu o acuratete incredibila si nu puteam decat sa imi imaginez un print de un 1 m cum isi destainuia frumusetea in fata mea. Sper sa am vreodata ocazia sa vad unul cu ochii mei. Va fi o experienta vizuala de neuitat, sunt sigur.

Feeling the warmth
Nori cirrus luminati de primele raze ale ultimei zile in Elvetia.

Cu rucsacii facuti imediat dupa trezire, ne-am indreptat catre statie, dar am mai zabovit asupra peisajului cand nori lenticulari au inceput sa se formeze in jurul celor mai inalte varfuri, o noua delectare vizuala pentru noi pe care ne-am straduit sa o capturam cat mai bine. Rapiditatea cu care se redefineau deasupra Matterhornului trada vanturile puternice cu care speram sa nu se confrunte niciun alpinist, cu toate ca ziua era absolut perfecta pentru catarare. A urmat o coborare linistita spre Zermatt si deja imi parea rau ca lasam in urma acele locuri minunate. Odata ajunsi, ne-am indreptat rapid spre gara, unde m-am despartit de Andreas. Am promis ca vom mai merge in ture foto europene si cu alti fotografi membri ai Nature Photographers Online Magazine. Mi-am lasat rucsacul (mai usor doar cu 2,5 kg) la gara, mi-am luat echipamentul foto si am plecat catre marginea oraselului pentru a mai trage cateva cadre cu toamna. Mi-am petrecut intreaga zi pe cararea ce duce catre cabana Schonbiel, pe o lungime de maxim 300 m. Posibilitatile fotografice, chiar si acolo, erau practic nelimitate. Totul era sa ai rabdare cu lumina, care in toata perioada cat am stat, a fost nelinistita peste peisaj, fiind constienta parca de venirea sezonului rece. Am fotografiat cadre mai intime, care cred eu ca au relevat parerea mea de rau ca plecam, dar in acelasi timp, bucuria ca ma intorceam acasa. La intoarcere, totul a decurs conform planului facut de acasa si la miezul noptii ma regaseam in aeroportul Bergamo stand pe jos, impreuna cu alte cateva sute de oameni (am fost foarte uimit sa vad atata lume dormind pe jos in aeroport) si scriind idei despre calatoria care aproape se incheiase.

Lenticular
Nori lenticulari cu forme neobisnuite deasupra Matterhornului. Ciudat era ca se miscau cu o viteza incredibila, dar ramaneau in permanenta in jurul varfului.

Nu pot decat sa inchei spunandu-va ca zona de la poalele Matterhornului e una ce merita vizitata, in special toamna. Daca esti pregatit sa induri vremea capricioasa, frigul, ploaia, ninsoarea, atunci vei fi rasplatit cu peisaje de o frumusete rara, care, chiar daca au fost fotografiate de nenumarate ori, ti se pot dezvalui intr-o lumina cu totul noua in acest anotimp. Eu unul mi-am dorit conditii mai bune pentru fotografie, conditii care stiu ca pot sa apara oricand in aceste perioade capricioase ale anului, dar asa a fost sa fie si solitudinea din primele zile precum si compania placuta a unui om pe care abia il cunoscusem, dar care s-a dovedit a fi departe de caracterul german de care tot aud, au compensat pe deplin lipsa acelor momente cu adevarat speciale.

Pentru toate imaginile din Elvetia va invit pe site. Sper sa va placa si daca aveti intrebari legate de calatorie sau de fotografii, puteti sa imi scrieti oricand. Multumesc pentru oprire si lumina buna va doresc!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calatorii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Peisaje elvetiene – Partea a II-a Iarna la poalele Matterhornului

  1. miha zice:

    Felicitari Dorin! Frumoase imaginile, la fel si povestile. Asteptam si partea III? 😀

  2. Armin zice:

    Stiam ca si partea a doua se ridica cel putin la nivelul primeia!
    Frumoase momente ai prins, chiar cu vremea capricioasa.
    Daca ai mai putea dezvolta putin partea cu „lectii foarte interesante de expunere”… 🙂
    Felicitari si la mai mare!

  3. Laurentiu zice:

    Ca de obicei ,cu surprize placute!

  4. Abia asteptam sa povestesti…foarte frumos, de vis…desi la -15 grade, eu chiar as „visa”.
    O aventura plina de curaj, si cu niste rezultate foarte frumoase.
    Bravo Dorin!

  5. camytzi zice:

    Laudele deja devin de prisos cand e vorba de tine :)) Munca buna, frumoasa si cu rezultate pe masura.
    Pana la urma faptul ca am asteptat cu entuziasm partea a doua mi-a fost rasplatit pe deplin cu imaginile tale 🙂

    *marmota aia tot voia sa-i faceti si ei o poza, si voi nimic…

  6. Frumoasa excurisa. Sper sa jung si eu in aceste locuri magice. Felicitari pentru rabdare care ti-a fost rasplatita cu niste imagini superbe.

  7. Catalin Nae zice:

    Fotografiile sunt excelente. Recunosc, este pentru prima oara cand intru pe blog-ul tau, astfel ca nu am citit inca toate articolele…dar le iau pe rand:).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s