Peisaje elvetiene – Partea I Toamna la poalele Matterhornului

Regiunea Matterhorn, asa cum numesc elvetienii zona de sub celebrul varf, este una care va ramane in memoria mea pentru totdeauna si care, prin frumusetea ei, mi-a creat emotii puternice, greu de definit. Spectaculozitatea Matterhornului ma fascinase din fotografiile pe care le vazusem cu mult timp inainte, dar odata ajuns acolo am fost pur si simplu coplesit. Planuisem o calatorie de 7 zile in care aveam sa stau exclusiv cu cortul in 2 din cele mai celebre locatii pentru fotografi. Dupa ce mi-am planuit in detaliu intreaga calatorie, mai ramasesem cu o dilema. Cum sa realizez ceva cu adevarat original? Am vazut inainte atatea imagini, majoritatea realizate in timpul zilei, dar fotografi ca Vincent Favre sau Rafael Rojas mi-au aratat fata cu adevarat magica a acelor locuri, in preajma rasaritului sau a apusului. Imaginile lor au fost o mare inspiratie pentru mine si pana la urma m-au convins sa merg acolo.

Falling for you Inainte de rasarit la lacul Grindji. Toamna la poalele Matterhornului ofera posibilitati nelimitate pentru fotografi si emotii unice la vederea peisajelor de vis.

Am luat avionul din Cluj catre Milano. Era cea mai scurta varianta pentru mine. Odata ajuns la aeroport am mers catre casa de bilete a uneia din cele cateva companii care asigura transferul in oras. Acolo ma abordeaza un ceh, cam de o seama cu mine, care imi explica de oferta avantajoasa la cumpararea biletelor de transport. Ma hotarasc imediat sa merg pe mana lui, luam biletele, ii dau banii si ne urcam imediat in autocar. Acolo aflu ca facea un fel de tur al Europei de unul singur. Plecase din Praga, mai fusese prin Manchester, acum vizita niste prieteni in Milano, dupa aceea avea sa mearga in Spania, dupa care in Stockholm. Si eu care ma gandeam ca ceea fac e o provocare. Am ramas placut impresionat si am cazut amandoi de acord ca ne aflam in adevarate aventuri europene. Ajuns in gara centrala din Milano, am mers sa imi iau bilet la trenul EuroCity care avea sa ma duca in Visp. Eram putin ingrijorat fiindca nu reusisem sa il iau online si trebuia sa am neaparat rezervare. Nu au fost probleme insa, doar ceva bani dati in plus. Calatoria de la Milano la Visp a durat putin peste 2 ore, iar la trecerea in Elvetia nu m-a verificat nimeni. Se pare ca relatiile dintre italieni si vecinii lor ceva mai exigenti sunt foarte bune. In trenul de la Visp catre Zermatt am stat de vorba cu un batran canadian de origine slovaca care vizita Elvetia impreuna cu o ruda de a lui, probabil sora. Mi-a povestit despre ce vazuse pana acum si cat de impresionat a ramas de buna organizare a elvetienilor, despre cum a plecat cu familia in Canada imediat dupa razboi si despre cat de frumoasa este insula pe care traieste. Ne-am luat ramas bun in gara din Zermatt si am plecat grabit sa caut o butelie pentru arzator, intrucat pe avion nu te lasa cu asa ceva, nici macar la bagajul de cala. Sunt sigur totusi ca “vigilenta” vamesilor romani m-ar fi ajutat sa economisesc ceva bani, luand butelia pe care o aveam acasa. Era deja trecut de ora 16 si m-am grabit catre funicularul Sunnega pentru a fi sigur ca prind si telecabina. La Sunnega mi s-a spus ca telecabina nu mai merge, cu toate ca programul luat de pe net spunea ca trebuia sa circule pana pe 17 octombrie. Am mers printr-un tunel destul de lung ca sa ajung la funicular si tipii de acolo imi faceau disperati semne sa ma grabesc. Am intrat in primul compartiment, cel pentru biciclete, impreuna cu un tip foarte relaxat care se pregatea de o coborare prin padure foarte spectaculoasa, sunt sigur. Dupa 8 minute de mers printr-un alt tunel am iesit la lumina si am fost intampinat de o priveliste uimitoare. Era pentru prima data cand vedeam Matterhornul cu ochii mei. Soarele cald al dupa-amiezii si cerul senin faceau senzatia cu atat mai placuta. Masivitatea varfului in forma de piramida era de-a dreptul coplesitoare. E ceva sa vezi cu ochii tai o astfel de minune naturala. Mi-am mancat in graba sandvisurie luate din Visp si am plecat la drum. Indicatorul arata o ora pana la lacul Stelli, prima locatie in care aveam sa petrec 4 zile. Chiar daca am avut un rucsac de 18,5 kg (cantarit la aeroport), drumul chiar a durat o ora, cu tot cu o mica pauza. Cei care fac traseele la noi in Romania trebuie sa ia exemplu cand vine vorba de estimari. In mai putin de 12 ore de la plecarea din Cluj, eram la lacul Stelli. Am ajuns acolo destul de naucit de tot ce vedeam in jur. Era pur si simplu prea multa informatie fotografica pentru mine. M-am bucurat ca eram singur si ca atmosfera era calma. Insemna ca voi putea fotografia in liniste. Mi-am montat rapid cortul si am avut cat de cat timp sa caut o locatie buna pentru apus, un apus care s-a dovedit a fi cel mai spectaculos din intreaga calatorie, nu neaparat fotografic vorbind, ci mai degraba prin trairile intense la vederea unui asemenea spectacol de lumina intr-un cadru natural atat de special. E impresionant sa vezi cum forma si detaliile Matterhornului se modifica de la un minut la altul, cum o noua fata a varfului ti se dezvaluie de fiecare data cand te uiti la el. Aveam sa descopar si celelalte ipostaze, mult mai atragatoare, cat de curand.

Time to sleep Vedere de la Stelli spre Fluhalp, la apus. Daca dati click pe imagine, in versiunea mai mare puteti vedea cortul in stanga drumului, aproape de malul lacului. 🙂

Stiam despre faptul ca marmotele sunt hoate, dar nu m-am gandit ca o sa mi se intample chiar mie. Dupa ce am mancat cu pofta supa si mi-am baut ciocolata calda, m-am bagat la somn. Era o noapte linistita si senina, dar totul a fost perturbat la un moment dat de niste pasi mici si rapizi care s-au apropiat de cort. Printr-o miscare iute si pariez ca indelung exersata, marmota mi-a furat sacul de gunoi. Nu m-am obosit sa ies dupa ea, fiindca stiam ca nu am nicio sansa. Am adormit amuzat de intreaga intamplare.

Rasaritul de a doua zi a fost destul de simplu, fara niciun nor pe cer, dar spectaculos oricum, dat fiind locatia in care ma aflam. Trebuie sa recunosc ca am fost mult mai impresionat de lumina de dinainte de rasarit, care la acea altitudine are o calitate cu totul speciala. Cerul senin mi-a dat ocazia sa observ si umbra Pamantului, un fenomen atmosferic comun, dar cat se poate de interesant. Mi-am ales o locatie in care am stat aproape tot timpul si in care am captat exact din acelasi loc evolutia luminii in decurs de jumatate de ora. In timpul zilei, m-am relaxat si am stat de vorba cu turistii, care s-au aratat foarte surprinsi de faptul ca petrecusem noaptea acolo. Am vazut si multe capre negre, care spre deosebire de cele de la noi, nu se tem de oameni. Nu stiam de unde aveam sa iau apa, dar am reusit sa gasesc un izvor la cativa metri de restaurantul Fluhalp, acum inchis, care se afla la 10 minute de Stelli. Apusul nu a avut nimic impresionant din punct de vedere fotografic, dar am experimentat putin fotografia de noapte la expuneri scurte.

Evolution of light #1 O serie de 3 imagini realizate la lacul Stelli care prezinta evolutia luminii la rasarit. Click pe imagine pentru intreaga serie. Pentru o experienta vizuala mai buna, va recomand sa utilizati butonul "slideshow" din dreapta sus.

A treia zi m-am trezit putin mai devreme decat de obicei ca sa ajung la lacul Grindji, dupa ce in prealabil observasem de sus traseul pe care aveam sa merg. M-am inselat putin in privinta lui si a trebuit sa ma intorc, dar am ajuns la timp pentru a cauta locatii potrivite pe malul lacului. Sunt doar 2-3 locuri din care poti vedea reflexia Matterhornului la Grindji, fara sa bagi in cadru stalpi sau fire de la telecabinele care urca pe varfurile din apropiere. Compozitiile sunt destul de limitate, dar galbenul impecabil al zadei a compesat acest aspect. Din nou, lumina dinainte de rasarit a avut o calitate speciala, care m-a atras mai mult, avand in vedere si faptul ca cerul era din nou senin. La intoarcere catre Stelli am facut mai multe opriri pentru a fotografia zada in lumina diminetii. Nu am ajuns bine inapoi ca apare si Andreas Resch, fotograful cu care am petrecut urmatoarele 3 zile. Trebuia sa ne intalnim si cu Rafael Rojas, dar din cauza ca fotografia in centrul Elvetiei, nu a putut veni. Andreas e un tip super de treaba, foarte relaxat si glumet. Dupa ce am stat de vorba vreo 2 ore, eu m-am culcat, iar el a coborat in vale pentru o sesiune foto de dupa-amiaza. Seara l-am informat despre posibilitatile de fotografiere de la Stelli, spunandu-i exact unde rasare si unde apune soarele si ce anume poate vedea de pe fiecare mal al lacului. Avusesem suficient timp sa cercetez zona. In perioada asta, soarele apune exact in spatele Matterhornului, drept pentru care apusul nu e nici pe departe la fel de interesant ca rasaritul. Dupa ce ne-am alimentat cu apa de la izvor, ne-am pregatit pentru fotografii, dar ceata ne-a surprins cu prezenta ei neasteptata. Dupa zilele senine de dinainte, asta a fost primul semn ca vremea avea sa se schimbe.

Reflecting moment Un moment magic in care lumina diminetii mangaie zada de pe malul lacului Grindji

A patra zi ne-am trezit cu cer senin si nori de altitudine (cativa lenticulari chiar), ceea ce ne-a bucurat nespus. O expunere de 3 minute inainte de rasarit, de pe malul de pe care de obicei nimeni nu face fotografii, s-a dovedit a fi una din imaginile mele preferate. Stiu ca nu e pe gustul tuturor, dar pentru mine a fost ceva diferit fata de tot ce-am vazut pana acum de la Stelli. Matterhornul este intr-adevar varful care fura ochii tuturor, dar mai sunt si alte varfuri, ca Taschhorn, Dom, Weisshorn sau Mettelhorn care sunt la fel de impunatoare, zic eu.

Forever Expunerea de 3 min dezvaluie o atmosfera suprarealista la lacul Stelli.

In cateva minute de la aceasta fotografie, ceata s-a ridicat din nou. Am mai tras cateva cadre interesante, dupa care toata zona a fost inghitita de valul de umezeala. Am hotarat sa profitam cumva de asta si am coborat in vale la Grindji unde ne-am indreptat atentia catre minunatele conifere. Aici am avut parte de cateva momente in care soarele a strapuns valul de ceata, iar mai tarziu am fotografiat pe malurile raului Findelbach. Aici am gasit o lume cu totul noua, in care abstractul domina. Stanci in forme foarte elegante creau albia raului si captau lumina difuza din acea zi in feluri neasteptate. A fost unul din cele mai frumoase rauri de munte pe care le-am vazut pana acum. Intre timp a inceput sa ninga, la inceput razlet, iar mai tarziu foarte des, dar cu fulgi mici, ca de gheata. Iarna cobora asupra noastra…

Winter

Va invit sa vizitati galeria cu lucrari noi pentru o parte din imaginile realizate in aceasta calatorie. In curand, va urma a doua parte a povestii, despre cum am infruntat iarna la altitudini de peste 2800m. 🙂

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calatorii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Peisaje elvetiene – Partea I Toamna la poalele Matterhornului

  1. Laurentiu zice:

    Foarte bine!Considera ca am fost si eu acolo…

  2. camytzi zice:

    Superbe. Si imaginile, si experientele (cel putin asa reiese din cum ai povestit 🙂 ), si tot.
    In special fotografia cu expunere lunga 😀
    Absolut superb…

  3. I don’t understand anything but the images are wonderful, Dorin.

  4. Impresionanta calatoria ta…si o mare dovada de curaj…
    Fotografiile sunt foarte frumoase.

  5. camytzi zice:

    Am uitat sa spun ca acum s-a elucidat si misterul reclamei de la Milka. De fapt cu ce invelea marmota din reclama ciocolata nu era staniol, ci era sacul tau de la gunoi. De fosnit fosneste, de impaturat se poate impatura, deci e lamurita situatia :))

  6. Cristi Cuturescu zice:

    Felicitari pentru excursie! Un jurnal placut cu fotografii minunate.

  7. Ma bucur foarte mult ca ai decis sa faci acest blog in care sa ne arati fotografiile tale absolut speciale dar mai ales sa ne povestesti si noua, muritorilor de rand, cam cum se face fotografie de natura. Felicitari Dorin!

  8. Cand am spus cam cum se face, ma refeream la cat efort trebuie sa depui sa ajungi unde trebuie. Despre cum se face in sensul in care ne-ar ajuta si pe noi, asteptam cu nerabdare detalii tehnice pe care sa le invatam.

  9. thelovelyturtle zice:

    Oare ce visezi tu noaptea dupa o asa exeperienta?

  10. Madalin zice:

    Felicitari Dorine!
    Preferatele mele de pana acum sunt cele 3 din seria „Evolution of light” si „Falling for you”, a doua cautandu-si locul intr-un minunat calendar de toamna. Merge si de un fototapet imens pe o latura a camerei, pt nostalgici 🙂

  11. Armin zice:

    Felicitari, si respectele mele! Toata admiratia pentru astfel de aventuri! De poze nu mai zic nimic, ca iar ma enervez… :)) LOL

  12. Doru Oprisan zice:

    Excelenta treaba !
    Prevad o excursie comuna in viitor 🙂

  13. Ada zice:

    Peisaje absolut superbe! Imi place cum traiesti rasaritul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s