3 zile in Dolomiti

A fost prea putin timp. Dar din cauza unor circumstante neasteptate, a trebuit sa coboram din acesti munti fantastici. Mi-am promis ca o sa ma intorc in Italia si voi dedica calatoria intru totul fotografierii Dolomitilor.

Nu mai aveam mult si ajungeam in Cortina. Deja incepusem sa vad varfurile inconjurate de nori „statici”. Era incredibil cat clara putea sa fie atmosfera, cat de bine puteam percepe detaliile muntilor. Si acei nori care ii inconjurau erau cu totul speciali, avand in vedere ca se deplasau aproape imperceptibil. Era ca si cum priveam o fotografie, doar ca totul era real, tridimensional si se desfasura incet odata cu inaintarea relativ greoaie prin serpentine a autocarului.

Trebuia sa ajungem la Rifugio Locatelli. Am luat autobuzul care urca pana la Tre Cime di Lavaredo (sau Coltii Tapului cum i-a numit un coleg de-al meu 🙂 ). Drumurile sunt impecabile si in general totul este impecabil acolo. Multi ciclisti, multe rulote, multe masini, in general foarte multi oameni. Am fost destul de surprins sa vad o asa aglomeratie. Italienii sunt destul de galaciosi si la un moment dat aveam impresia ca ma aflu la un balci. Am trecut cu vederea insa aspectul asta, indata ce am ridicat privirea. Sa te afli exact sub Tre Cime, trei blocuri masive de stanca de 500m inaltime (3.003m de la nivelul marii) care au propria lor clima, e o experienta uimitoare. Masivitatea lor e covarsitoare.

Sad story
Atmosfera inchisa la Tre Cime. Click pe imagine pentru o versiune mai mare.

Dupa ce ne-am cazat (nu acolo unde am crezut eu), am inceput sa studiez zona. Vremea a fost foarte capricioasa. Ploua in reprize si atmosfera era foarte inchisa. Nu asa cum m-am asteptat, bineinteles. Eu visam la nori picturali si lumina dramatica, dar n-a fost sa fie. Nu am avut noroc nici la apus, nici la rasarit. Vremea s-a mentinut inchisa si a doua zi am decis sa mergem catre alta locatie, Monte Cristallo. Cazarea la Rifugio Son Forca a fost minunata. Fata de frigul indurat cu o seara inainte, aici ne-am bucurat de o atmosfera de poveste intr-o camera in care totul era din lemn si cu o vedere spectaculoasa. Dimineata am urcat la Rifugio Guido Lorenzi care e asezat pe marginea unei prapastii. Am remarcat ca aproape toata lumea urca cu echipament de via ferrata (traseu montan echipat cu cabluri, scari, poduri). Cand i-am vazut cum pornesc zambitori pe trasee mi-am zis ca trebuie sa facem si noi asta. Nu am niciun pic de experienta in asa ceva, cu toate ca am practicat putin alpinismul cand eram mai mic. Cat de greu poate sa fie? Hotarati, am coborat din nou in Cortina si ne-am inchiriat echipament de via ferrata. Deja uitasem de planurile naruite pentru fotografie. Ajunsi din nou la Guido Lorenzi, ne-am hotarat sa intram pe via ferrata Ivano Dibona, adica una mai usoara, pentru incepatori ca noi. A fost o experienta de neuitat, pe care cu siguranta o voi repeta pe trasee mai dificile. Va recomand cu caldura, daca ajungeti in Dolomiti, sa uitati de fotografii si sa faceti un traseu via ferrata. Daca totusi aveti rau de inaltime, rezumati-va la poze. 🙂

Via ferrata
Pe traseul Ivano Dibona. O experienta de neuitat.

De pe Monte Cristallo am avut ocazia sa fotografiez Dolomitii dintr-o perspectiva noua, cumva mai abstracta si mai intima, ceea ce m-a multumit in definitiv. Ca sa rezum, Dolomitii sunt un paradis pentru fotografi si pentru oamenii de munte. Posibilitatile sunt aproape nelimitate, iar accesul e foarte facil, in comparatie cu Romania. Daca ma gandesc mai bine, din punct de vedere al infrastructurii, nu exista termene de comparatie. Vremea e foarte schimbatoare, iar varfurile mai importante au propria lor clima. Italienii de acolo sunt destul de reci si nepoliticosi, asa ca nu plecati cu asteptari mari decat pentru munti.

Lights on
Pentru cateva clipe, primele raze ale diminetii strapung norii.

Va invit sa vedeti imaginile din Dolomiti si pentru cadre mult mai spectaculoase decat ale mele, va recomand sa vizitati pe Alpinet galeriile lui Sorin Rechitan si ale lui Iulius Carebia. Quality stuff there. Urmatorul post va fi cel mai probabil despre calatoria in Elvetia, pe care o voi incepe in cateva zile. Voi campa sub Matterhorn, langa faimoasele lacuri Stelli si Riffel si daca vremea va permite voi ajunge chiar la baza varfului, la Refugiul Hornli.

Lumina buna sa aveti si daca va hotarati sa mergeti in Dolomiti si intampinati probleme de organizare sau nu gasiti informatii, puteti sa imi scrieti. Numai bine!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calatorii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la 3 zile in Dolomiti

  1. Pingback: Tweets that mention 3 zile in Dolomiti | Dorin Bofan – Jurnal fotografic -- Topsy.com

  2. Foarte frumos. Imi doresc sa ajung in Dolomiti. Am auzit multe povesti si si acum, ca ai povestit si tu….imi mentin afirmatia ca este ceva spectaculos!

  3. camytzi zice:

    Superb.
    Nu pot sa nu ma gandesc insa cu amar la ceea ce ai spus despre accesibilitatea unor locuri minunate la noi in tara. Avem munti, avem paduri, avem lacuri montane unde sunt aproape 100% sigura ca se poate surprinde un nor pictural, vorba ta, sau o ceata plina de mister pe marginea unei balti. Insa e greu sa ajungi la acele locuri. Insa si cand ajungi… 🙂

  4. Laurentiu zice:

    Faine…astept deja Elvetia

  5. Ultima este cea mai buna fotografie pe care am vazut-o de ceva vreme. Felicitari din suflet pentru fotografii dar mai ales pentru calatoria frumoasa! Vreme buna si lumina si mai buna in urmatoarea calatorie!

  6. chromatone zice:

    Impecabile.Pentru agest gen de fotografie esti in top,clar.Felicitari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s